La uimirea şi nemulţumirea părţilor după ce judecătorul a anunţat că nu amână cauza, ci o va lăsa a ordine, acesta i-a salutat frumos “Howdi”. Apoi negăsind o taxă de timbru, la insistenţele părţii care susţinea că a trimis-o în acelaşi plic cu cererea, judecătorul a rupt plicul. Taxa nu era. – Nu e nicio taxa de timbru şi am şi violat plicu’. Apoi instanţa a întrebat o avocată – Mereu sunteţi aşa înţepată în instanţă?, ameninţând să o amendeze şi să sesizeze comisia de disciplină, iar după ce a părăsit sala de judecată a spus ironico-ameninţător “Poate se întoarce şi la contestaţie…”.

Lichidatoarea susţinea ca, în ciuda tuturor eforturilor, nu a reuşit să dea de o persoană din Vrancea: – Normal, s-a cules via. Aceeaşi persoană a pus în vederea instanţei că pe ultima încheiere de şedinţă apar alti creditori, solicitând rectificarea. – Domnule grefier, aţi greşit comenzile de copy/paste. Asta imediat după ce reproşat unui avocat că debusolează grefierul, care se pierde şi nu mai ştie ce să facă. Un zâmbet sec s-a citit pe faţa bietului grefier, cel mai probabil începător.

Ultima perlă pe care am ascultat-o înainte să plec a fost “ne-am înscris pe masa credală”.

 

 

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *