May 22nd 2015

I wrote this text at the very end of last year, when everybody was getting ready for the “new year, new me” plans. Not myself. I was not so profound, but yet I had some plans…

I am taking a risk as I did so many times before and 2 or 3 times essentially, moving to another country. Like now.

 “As I am what I was, I will be what I am” –  Nechifor Crainic

2015 shall bring the change. A total one. The normal step forward that nobody needs to approve. It is sufficient that I want to take it and I feel it is right. Right time, right place. I take ownership of all the repercussions and I am sure it shall be perfect! I am confident about my intuition and my own means. I made it everywhere around the world I’ve been. This cannot be different.


 “As I am what I was, I will be what I am” –  Nechifor Crainic

When I was 6 I insisted to go to school, at 14 I saw an advertisement in a newspaper and I ended up studying for one wonderful year in the States, at 16 I found out that the place to be is Bucharest, at 17 I was admitted with full scholarship at the Law School of the University of Bucharest, at 18 I went back to the States to work and travel, at 19 I was already working in a top law firm (I was supposed to work 4 hours a day, but I was there for 12, because I loved   what I did), at 22 and 2 months I became the youngest lawyer in Romania, at 24 the youngest fully qualified lawyer in Romania. I got used to the fullest of life and I cannot and do not want to hit the breaks.

During the 5 years I have worked I did not have one day off for anything except continuous legal education. You might say…I have seen the pictures, you have been everywhere. Indeed! But if you look more careful, all destinations were in cities where at the moment I visited international conferences or summer schools or law contests were happening. During the exam sessions I never took days off to study, I studied at night or during weekends.

Nobody made me do this and the circumstances did not force me to work. I wanted to evolve continuously and I did everything with all the strength, passion and energy that I am capable of.

But now, I want to take a sabbatical and I could not be more proud of my decision.

Career, especially in a field like lawyering, implies the sacrifice of free time, of traveling, of small discoveries during late walks, meetings with friends, last theater plays.

At my age (and only after I have reached a decent professional level, because until now I saw things from a totally different perspective) I do not want to deprive myself from the small pleasures of life. I have my whole life ahead for this.

Now I am young and I want to see broad horizons, sunrise between clouds, sophisticated perspectives or …shallow ones, beautiful places or cursed ones, beautiful, kind, thin, yellow, wide, white, black people.

I am a person of contrasts, and I want to live surrounded by them. This is how my life has been until now. In 2015 I choose the extremes and I accelerate to the maximum to my limits, trying to defeat them. The same way I accelerated restlessly in the career chase for the past 5 years. I accumulated in these years a sea of information, skills, I chopped them, I repeated them, I lived from the sleeping inertia only to wake up to work again. For my age I have gathered a quite diverse experience because I grew up between grown-ups.

I am 24 years old and I do not feel very young. Maybe I am, but the 6 years that separate me from a new prefix do not seem very long. In 2015 I choose the extremes.


However, I feel I have stopped evolving. I feel in a match box that I am going to set fire to in 2015. This match box I think is a saturation state. 7 years I left my hometown because of the same reason. Now it is the moment for a new stage. I loved Bucharest for everything it offered and I liked – art, culture, opportunities. I still do…a little, because this is the way I am, melancholic. But it feels so tight lately…like a match box.

“As I am what I was, I will be what I am” –  Nechifor Crainic

I am starting a journey of self, now, as long as the youth and the lack of familial responsibilities allow me to. I am not lost and I am not trying to find myself. I know exactly who I am, I am aware of my force and I took an assumed decision.

“As I am what I was, I will be what I am” –  Nechifor Crainic

I wished I was one of those content people. That they graduated for university, that they have a respectable profession and one or two memorable successes. But I am not and I am looking for more.

The biggest problem of nowadays society is that it prevents you from fulfilling your dream, showing you an amazing career as your goal starting from high school time. In this chase, I woke up surrounded by a lot of frustration, by lives running on the success ladder. Apparent success.

We are our only enemies and we deprive ourselves from acting the way we feel. From doing what we want. We censor our wishes and dreams fearing that the world shall judge us. We are protecting ourselves from the society’s sentence this is allowed or this is not allowed. But the truly happy people ignore what people say. What society says.
The boring rules of society never interested me although I lived very well in it and was given many times as a positive example, deep inside I rejected them and I refused to convey.

I am a nomad. The blood that runs through my veins is not meant to stay in one place. I am a warrior. I fight myself most of the times and my own limits. And oh … my rebellious self. My calculated rebellious self. I am wild, free, forever young.

I want to break every chain that is hanging from my liberty, that hangs preconceptions about life, status and happiness, about a questionable self-punishment thinking one day  things will fall into place, about the lies I told myself until now and especially about the ones I believed. I do not want to hear about or see any of the cages and chains of company promotions, hamsters’ wheels races, nights between files and papers, weekends lost at the office. Not now! I did this long enough to have the courage to admit that during the 20s life should not be lived like this. At least not mine. And not only to admit this, but also to act. My personality is tailored for safari and the clear sky, for above and beyond the mundane.

I want collect stories for my kids and grandchildren and make memories all over the world. To collect experiences, emotions, sensations and life moments. Personal ones and not connected to deadlines or projects.


I want to surround and conquer all my seen and unseen, known and unknown fears. To tear into pieces all the stupid pre-conceptions that keep all of us back in our evolution, hit the gas until the floor and push my limits again and again.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

I want feed my native curiosity and educate my love for exploration, open the golden cage and fly away, dive in the new, the unseen, the unheard of, the amazing, to live life to fullest.

I want to concentrate on my charity work and activity, Arabic language and on writing. On people, new cultures, places and meridians.

I want to take a journey of patience, humility and spirituality, take care of my soul, of the spiritual and not only of the material.

I want to open up the world and find my mission in life.

I want to change the world by changing myself.

So I chose aviation. Because what I love most about it is that, as in life, you have to save yourself before you save others.

P.S.: I have only one regret – to be leaving Romania – because I don’t know why, but I feel I shall be missing (at least) 10 years.



Romanian version below

Am scris acest text la finalul anului trecut, pe cand lumea se pregătea de toate acele angajamente de genul “un an nou, un nou eu”. Eu nu am fost la fel de profundă, dar tot mi-am propus ceva…

Îmi asum un risc așa cum am făcut-o de atâtea ori, iar de 2-3 ori în mod esential, mutându-mă în altă țară. Ca și acum.

“Cum sunt ce-am fost voi fi ceea ce sunt” Nechifor Crainic

Anul 2015 va adduce schimbarea. Totală. Pasul firesc pe care nu trebuie sa-l aprobe nimeni, e suficient ca eu vreau sa fac asta. Alegerea potrivită la momentul potrivit! Mi-o asum si sunt convinsa ca va fi perfect! Am încredere în intuiția mea și nu mă bazez pe nimeni. Am reușit peste tot în lume și nu poate fi diferit de data aceasta.

“Cum sunt ce-am fost voi fi ceea ce sunt” Nechifor Crainic

La 6 ani am insistat sa merg la scoala, la 15 am vazut un anunt in ziar si am ajuns sa studiez un an minunat in State, la 16 am aflat ca ora exacta se da la Bucuresti, la 17 intram la buget la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, la 18 ani plecam din nou în State, la 19 ani deja lucram (aveam norma de 4 ore pe zi si stateam si 12, pentru ca imi placea)  la o casa de avocatura de top din Romania, la 22 de ani și două luni devin cel mai tanar avocat din Romania, la 24 de ani cel mai tanar avocat definitiv. M-am obișnuit cu viața agitată și nici nu pot și nici nu vreau să frânez.

În cei cinci ani de muncă nu am avut o zi de concediu pentru altceva în afară de pregătire profesională suplimentară. Și nu exagerez. O să spuneți…dar am văzut pozele. Adevărat! Dar la o privire mai atentă, toate erau din orașele în care participam la conferințe internaționale, seminarii de specialitate, școli, cursuri, concursuri. Nici în sesiune nu îmi luam zile libere, învățam noaptea.

Nu m-a obligat nimeni să fac asta și nu am fost obligată de circumstanțe să muncesc. Mi-am dorit să progresez mereu și am făcut-o cu toată tăria, pasiunea și energia de care sunt în stare. Însă acum vreau să fac o pauză și nu aș putea fi mai împăcată cu decizia mea.

Cariera, mai ales intr-un domeniu precum avocatura, implica sacrificiul timpului liber, calatoriilor, descoperirilor marunte in plimbari tarzii, intalnirilor cu prietenii, ultimelor piese de teatru.

Or, la vârsta asta, și numai după ce am ajuns la un nivel profesional decent, caci pana acum lucrurile au stat cu totul altfel, pur si simplu nu mai vreau sa imi impun astfel de sacrificii.

Punct. Am viata intreaga în față pentru asta.

Acum că sunt tânără vreau sa vad orizonturi largi, perspective complexe…sau inguste, locuri frumoase sau lovite de greutati, oameni frumosi, buni, slabi, lati, galbeni, albi.

Sunt omul contrastelor, sa fiu inconjurata de contraste si sa traiesc in mijlocul lor a fost un deziderat de cand ma stiu. Asa a fost pana acum. În 2015 aleg extremele, accelerez la maxim spre limita. Asa cum am accelerat neincetat in cursa carierei de vreo 5 ani. Am acumulat in acesti ani o mare de informatii, de deprinderi, le-am tocat, le-am reluat, am trait din inertia somnului doar pentru a ma trezi sa muncesc din nou. La varsta mea am acumulat o experienta diversă pentru că am crescut între adulți.

Am 24 de ani si nu ma simt foarte tanara. Poate sunt, dar cei mai puțin de 6 ani care ma despart de un nou prefix nu par foarte lungi. Îm 2015, aleg extremele.

Cu toate astea, simt că nu mai evoluez. Mă simt intr-o cutie de chibrituri căreia în anul 2015 o să-i dau foc. Cutia asta de chibrituri…cred ca e o stare de saturatie. Acum 7 ani am plecat din Tirgu-Mures din acest motiv. Acum este momentul pentru o noua etapa. Iubeam Bucurestiul pentru tot ce ofera si imi place mie – arta, cultura, oportunitati. Inca il iubesc…putin, ca asa sunt eu, melancolica. Dar ma strange rau…ca o cutie de chibrituri.

“Cum sunt ce-am fost voi fi ceea ce sunt” Nechifor Crainic

Pornesc într-o călătorie a sinelui, acum cat tineretea si lipsa responsabilitatilor familiale mi-o permit. Nu sunt dezorientată și nu încerc să mă găsesc într-un colț de lume. Știu exact cine sunt, sunt conștientă de forța mea și am luat o decizie în cunoștință de cauză.

“Cum sunt ce-am fost voi fi ceea ce sunt” Nechifor Crainic

Mi-aș dori să fiu unul dintre oamenii mulțumiți. Că au terminat of facultate, ca au o profesie respectabilă și una-două succese memorabile. Dar nu sunt și caut mai mult.

Problema cea mai mare a societății noaste este că te împiedică să-ți îndeplinești visele. De aici vieți de frustrare, alergate pe scara succesului. Aparent.

Suntem singurii noștri dușmani și ne privăm singuri de bucuria libertății de a ne manifesta așa cum simțim. Ne cenzurăm dorințele de teama că lumea ne va judeca. Ne ferim de sentința biciuitoare a ceea ce se face si ce nu se face, ce este permis și ceea ce sub nicio formă nu este acceptabil. Oamenii fericiți ignoră ce zice lumea. Ce zice socieatea. Regulile plictisitoare ale societății nu m-au interesat deși am fost dată de multe ori drept exemplu pozitiv în cadrul ei. Spre disperarea unora, le-am respins și am refuzat să mă conformez.

Sunt o nomadă. Sângele meu nu mă lasă să stau într-un singur loc. Sunt o luptătore. Mă lupt cu mine și cu propriile mele limite. Sunt o rebelă. Cred că sunt o rebelă calculată.

Vreau să rup fiecare lant si lantisor ce tine de libertatea mea, ce atarna precnceptii despre viata, statut si fericire, despre o autopedepsire stupida in ideea ca “acum e greu, dar va fi bine in viitor”, despre minciunile pe care mi le-am spus pana acum si mai ales despre cele pe care le-am crezut. Nu vreau sa aud sau vad niciunul dintre aceste lanturi ale promovarilor si curselor de hamsteri si a noptilor petrecute intre hartii si a sfarsiturilor de saptamana pierdute la birou. Nu acum! Am facut asta deja destul timp si am curajul sa recunosc (fata de mine) ca nu asa trebuie traita perioada 20-30 de ani. Si nu numai sa recunosc ci si sa actionez. Personalitatea mea e construită pe modelul safar și cer senin, departe de mundan.

Vreau să colecționez povești pentru copii și nepoți și să adun amintiri din jurul lumii. Să strâng experiențe, emoții, senzații și momente de viață. Personale și nu legate de deadline-uri si proiecte.

Vreau să mă încercuiesc și să înving toate fricile mele văzute și nevăzute, cunoscute sau necunoscute încă. Să demontez toate preconcepțiile stupide care mă împiedică să evoluez, să accelerez la maximum și să-mi împing limitele din nou și din nou.

Vreau să-mi alimentez curiozitatea native și să-mi educ iubirea față de explorare, să deschid colivia aurită și să zbor, să plonjez în nou, nemaivăzut, nemaiauzit, fantastic, să trăiesc viața la cote maxime.

Vreau să mă concentrez pe munca și activitatea de caritate, pe limba arabă și pe scris. Pe oameni, pe culturi, locuri și meridiane noi.

Vreau să pornesc într-o călătorie a răbdării, umilinței și spiritualității, să am grijă de suflet, să acord mai multă atenție  spiritului decât materiei.

Vreau să învârt lumea pe toate părțile și să-mi găsesc misiunea în această viață.

Vreau să schimb lumea schimbându-mă pe mine.

Așa că am ales aviația. Pentru că ceea ce îmi place cel mai mult este că, la fel ca în viață, trebuie să te salvezi pe tine întâi, înainte să îi salvezi pe ceilalți.

P.S.: Am un singur regret, ca plec din România pentru că nu știu de ce, spre deosebire de dățile trecute când am plecat, dar am o presimțire că voi lipsi (cel puțin) 10 ani.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *